Credit Photo: Tulcea News
Pentru al III-lea an consecutiv, destinația turistică Delta Dunării și Dobrogea de Nord este prezentă cu stand propriu la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară, cel mai important eveniment de promovare turistică la nivel național.
Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) alături de Consiliul Județean Tulcea organizează standul „Delta Dunării si Dobrogea de Nord – Paradisul dintre ape” în cadrul ediției de primăvară a Târgului de Turism al României, din perioada 20 – 23 februarie 2020, la Complexul Expozițional Romexpo, pavilion B2, București.
Toți cei interesați vor putea afla detalii importante în legătură cu pachetele turistice pregătite de operatorii din turism pentru perioada de Paște, dar și pentru tot restul anului, în care au fost integrate atracțiile din destinația turistică Tulcea și calendarul de evenimente. În acest sens turiștii vor fi informați cu privire la specificul Turismului Deltaic, activitățile pe care le pot desfășura, respectiv plimbarea cu caiacul în Delta Dunării, recreerea pe plajele neamenajate din Rezervație, birdwatching și nu în ultimul rând competițiile de pescuit sportiv.
„Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării propune și în acest an o ofertă de nerefuzat pentru turiștii pasionați de natură, cei care apreciază turimul lent, de vizitare. Standul este conceput astfel încât să vină în întâmpinarea vizitatorilor cu diversitatea și unicitatea județului Tulcea, inclusiv prin prezentarea vinurilor dobrogene, a gastronomiei locale, a meșteșugurilor, obiceiurilor locale și a multiculturalității.
Îi așteptăm pe toți vizitatorii, români și străini, să aleagă Delta Dunării și județul Tulcea ca destinație de vacanță, o destinație unică la nivel mondial.” a declarat Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.
Și în acest an vizitatorii standului vor putea gusta din faimoasa plăcintă dobrogeană, pregătită de Moesys by Angelo și din preparatele tradiționale de pește pregătite de Miadmar Deltaica și de Cherhanaua din Jurilovca. Pentru iubitorii turismului oenologic sunt pregătite degustări de vinuri dobrogene, oferite de Crama Măcin Alcovin și Crama Hamangia.
Tradițiile dobrogene vor fi prezentate de ansamblurile: „Altona” din Cerna, „Dobrogeanca” din Ceamurlia, „Juraveli” din Jurilovca, „Ghiocel” din Luncavița, „Beștepeanca” din Beștepe,”Landâș” din Sarichioi.