Credit Photo: Tulcea News
La sediul Companiei Naționale de Investiții a fost semnat contractul de achiziție publică privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Construire Sală Polivalentă Municipiul Tulcea“, Consiliul Județean Tulcea, în calitate de beneficiar final, fiind reprezentat de vicepreședintele Dumitru Mergeani.
Motivația acestei investiții este legată de faptul că în prezent Sala Polivalentă nu mai corespunde cerințelor actuale pentru desfășurarea competițiilor sportive, din punct de vedere al dotărilor, al dimensiunilor terenului sau al funcționalității clădirii.
„Mi-am asumat anul trecut această investiție în față tulcenilor și mă bucur să o onorez prin fapte – oamenii au nevoie de fapte nu de vorbe. Astăzi, a fost semnat contractul pentru o sală polivalentă nouă, încă o dovadă că viitorul se construiește prin muncă și proiecte implementate care să dezvolte comunitatea.
Astfel, vom avea un teren principal de competiții, înconjurat de tribune pentru spectatori și un teren de antrenament, situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, ambele terenuri având o suprafață de joc pentru handbal la dimensiuni oficiale (20x40m), parcare subterană, iar capacitatea tribunelor va crește la 4.438 de locuri“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Reamintim faptul că în luna februarie a anului trecut, Consiliul Județean Tulcea a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții, pe bază de protocol, a amplasamentului teren, situat strada Isaccei nr. 18, judeţul Tulcea, aflat în domeniul public al Judeţului Tulcea, în suprafața de 10.605 mp, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către „C.N.I.”- S.A. a obiectivului de investiţii ,,Construire Sală Polivalentă – str. Isaccei, nr.18, localitatea Tulcea, județul Tulcea”.