Seară folclorică românească la teatrul Jean Bart din Tulcea, „Dragobetele sărută fetele”

Seară folclorică românească la teatrul Jean Bart din Tulcea, „Dragobetele sărută fetele”

Credit Photo: Tulcea News


Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Primăriei Municipiului Tulcea organizează luni, 24 februarie, la Teatrul „Jean Bart”, o nouă seară folclorică românească sub genericul „Dragobetele sărută fetele”, începând cu ora 18.00.


Pe scena instituției teatrale tulcene veți putea urmări jocuri populare din Dobrogea, precum Geamparaua, Baicoliul, Păpușa, Ghimpele, Cerchezeasca, Popârlanul sau Cadâneasca, Obiceiul „Toconelelor”, Tabloul coregrafic „Fluierul fermecat” și Călușul Dobrogean – Călușul Dunărean, în coregrafia maeștrilor Theodor Vasilescu, Marin Barbu și Ștefan Coman; de asemenea, vor evolua grupe de dansatori ale Ansamblului de copii „Dorulețul”. Ca de fiecare dată, se va organiza concursul „Cine știe, câștigă!”, la care vor participa echipe reprezentând opt instituții liceale: Liceul de Arte „George Georgescu”, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Colegiul „Brad Segal”, Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Colegiul Agricol „Nicolae Cornățeanu”, Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”, Colegiul Economic „Delta Dunării”.


Dragobetele sau ziua autohtonă a îndrăgostiţilor este sărbătoarea care vestește venirea primăverii. Odinioară, această zi era așteptată cu nerăbdare de către oamenii de la sate. Băieții și fetele adunau flori, mai ales ghiocei, cântând împreună pentru a atrage vremea frumoasă. Din zori, oamenii se îmbrăcau în straie de sărbătoare și se spălau cu apă de izvor. Potrivit obiceiurilor, cei care participau la sărbătoarea Dragobetelui erau fericiți întreg anul și erau feriți de boli.


Logodnele simbolice se făceau tot de Dragobete. În aceeași zi erau adunate viorelele care se puneau la icoane pentru a fi folosite mai târziu la farmecele de dragoste, iar tinerii rosteau formule cu valoare de jurământ. Conform tradiției, tinerii care se întâlnesc în această zi vor avea parte de iubire tot anul. Tot tradiția populară este cea care pomenește de faptul că și păsările cerului se „logodesc” în această zi. Chiar dacă obiceiurile diferă de la o zonă la alta, multe obiceiuri se întâlnesc în toate colțurile țării. Astfel, fetele trebuie să strângă prima zăpadă din zi, să o topească și să se spele cu ea pe cap pentru a-și păstra frumusețea. La rându-le, tinerii sărbătoresc prin petreceri, cu mâncare și băutură, cu chiote prin satele vecine. Vârstnicii îngrijeau animalele din gospodărie, sacrificarea animalelor fiind interzisă în această zi. Sacrificarea animalelor era interzisă pentru a nu dăuna obiceiului împerecherii. Țăranul asocia ziua de Dragobete cu începutul anotimpului verde, motiv pentru care acestei zile i se mai spune și „Dragobete Cap de primăvară”.


Biletele se pot procura de la agenția Teatrului „Jean Bart”.