Credit Photo: Tulcea News
În urma cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Greci au identificat doi tineri de 16, respectiv 19 ani, ambii din localitatea Greci, județul Tulcea, bănuiți de săvârșirea faptelor.
Cei doi, în perioada aprilie 2019 – ianuarie 2020, cei doi tineri ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale și a mai multor locuințe de pe raza localității Greci, de unde ar fi sustras mai multe produse alimentare, băuturi și articole gospodărești, în valoare de aproximativ 3.500 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporție de 60% și predat persoanelor vătămate.
Polițiștii tulceni i-au reținut pe cei doi tineri pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore, introducându-i în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, iar la data de 5 februarie a.c. îi vor prezenta instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat.