Codul Roșu de vreme rea emis de ANM afectează și județul Tulcea

Codul Roșu de vreme rea emis de ANM afectează și județul Tulcea

Credit Photo: Tulcea News


Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică Cod Roșu ce cuprinde și județul Tulcea, avertizare valabilă în intervalul 5 februarie ora 22.00 și 6 februarie ora 08.00. Inițial a fost doar Cod Galben, dar evoluția condițiilor meteo a dus la o nouă avertizare.


În acest interval, potrivit meteorologilor, se pot manifesta intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85 – 90 km/h, viscol, vizibilitate redusă semnificativ.


Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea, având în vedere această avertizare, recomandă ca pe timpul manifestării fenomenelor să vă adăpostiți în locuințe sau alte spații care vă asigură protecția și să evitați deplasările. De asemenea, pentru protecția dumneavoastră și a celor dragi, urmăriți recomandările transmise de autorități și respectați indicațiile acestora.


Începând cu ora 18:00, Centrul Județean de Conducere și Coordonarea a Intervenției se va întruni la sediul ISU Tulcea.