Braconierii dau foc la stuf, inconștienți de pagubele enorme pe care le produc

Braconierii dau foc la stuf, inconștienți de pagubele enorme pe care le produc

Credit Photo: Tulcea Noastra


Ieri seară, flăcări înalte de peste 10 metri înghiţeau suprafeţe întinse de stuf de pe bălţile Mineri şi Somova, panicând localnicii. Starea de panică a fost accentuată şi de postările de pe reţelele sociale, în care apăreau poze cu flăcări înalte, care păreau că se apropie cu repeziciune de localitatea Somova.

Pompierii au fost solicitaţi şi au ajuns la locul indicat în jurul orei 18.00, dar nu au putut interveni, pentru că focul era în zona de mlaştină, făcând intervenţia imposibilă. Abia după 4 ore, vântul a adus flăcările către mal şi pompierii militari au putut să-şi folosească furtunele cu apă, pentru a domoli vâlvătaia.

De la localnici am aflat că focurile sunt puse intenţionat, cel mai des de către braconieri, pentru a arde vegetaţia care îi împiedică să ajungă la locurile unde au puse plasele. Aceştia pornesc cu bărcile de la mal, în zilele în care bate vântul şi aşteaptă până când curenţii de aer sunt favorabili şi pot conduce focul către zonele acoperite cu stuf, care stau în calea braconierilor. Focul este pus din câte 3-4 locuri şi, stuful fiind uscat, se aprinde rapid şi este ajutat şi de vânt. Astfel, pot fi distruse zeci de hectare de vegetaţie şi, odată cu ele, flora, fauna şi cuiburile de păsări.

Pe lângă alarmarea pompierilor, care consumă resurse şi oboseşte participanţii la intervenţie, marea problemă o are ARBDD-ul, prin stricăciunile provocate în ecosistem.

În cele mai multe cazuri, nemernicii care pun foc, scapă basma curată, fiind aproape imposibil să fie identificaţi şi acuzaţi. Să se gândească însă că, în Dobrogea, vântul este schimbător, datorită curenţilor de aer imprevizibili…şi la un moment dat, pot arde cu tot cu barca, în focul criminal pus chiar de mâna lor!


Foto : Radu Chițu


Articolul Braconierii dau foc la stuf, inconștienți de pagubele enorme pe care le produc apare prima dată în Tulcea noastra.