Peste 2700 de cetățeni străini au fost în atenția polițiștilor tulceni de la Serviciul pentru Imigrări

Peste 2700 de cetățeni străini au fost în atenția polițiștilor tulceni de la Serviciul pentru Imigrări

Credit Photo: Tulcea News


În cursul anului 2019, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al Județului Tulcea au asigurat managementul șederii şi rezidenţei pe teritoriul României pentru 2784 de persoane, dintre care 1428 din state terțe și 1356 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Au fost depistați 63 de străini în situații ilegale și emise 28 decizii de returnare și 15 comunicări de părăsire a teritoriului României. De asemenea, au fost emise 520 de avize de angajare pentru lucrători permanenți. Totodată, polițiștii de imigrări au aplicat 202 sancțiuni contravenționale în valoare de 226.900 lei.


Poliţiştii din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al Județului Tulcea, în cursul anului 2019, au asigurat managementul șederii şi rezidenţei, pe raza județului, pentru 2784 de persoane, dintre care 1428 străini din state terțe, cei mai mulți din Vietnam, Republica Moldova, Brazilia şi 1356 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE, majoritatea din Italia, Lituania şi Norvegia.


Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: angajare în muncă ,conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE sau SEE), sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.


În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 6 invitații depuse pentru străini din Maroc, Egipt, Iran și Bangladesh.


În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 540 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, în calitate de lucrători permanenţi/detașați, 520 de cereri fiind avizate pozitiv.


De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de ședere și au fost emise 1021 de permise de ședere, dintre care 1011 pentru ședere temporară și 10 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 91 de certificate de înregistrare și 4 cărți de rezidență permanentă pentru cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.


Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 66 de acțiuni și controale cu forțe proprii și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, în urma cărora au fost depistați 63 de străini în situații ilegale. Pentru străinii aflaţi în situaţii ilegale sau care nu mai întruneau condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere, au fost emise 28 decizii de returnare și 15 comunicări de părăsire a teritoriului României prin care s-a stabilit obligația de returnare sau termenul pentru plecarea voluntară, iar 20 de străini au fost puşi în legalitate. În 21 dintre cazuri a fost aplicată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României pentru perioade cuprinse între 3 luni și 1 an.


Polițiștii de imigrări au aplicat 202 de sancțiuni contravenționale în valoare de 226.900 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, ale O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și ale O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale U.E./S.E.E./Confederației Elvețiene și membrilor de familie ai acestora, cu modificările şi completările ulterioare.


Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămân acțiunile noastre prioritare, măsuri care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.