Credit Photo: Tulcea News
O patrulă a IPJ Tulcea a depistat în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, pe strada Viitorului din municipiu, doi tineri suspecți, ce aveau câte o cutie de carton în brațe. La vederea oamenilor legii, cei doi au încercat să fugă și au aruncat cutiile.
Polițiștii au pornit în urmărirea suspecților, reușind în scurt timp să îl prindă pe unul dintre ei. Astfel s-a stabilit că atât acesta, cât și cel care a scăpat au are 18 ani și este din Tulcea.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că aceștia ar fi sustras dintr-un magazin alimentar de pe raza municipiului Tulcea, mai multe produse alimentare și pachete de țigări. În cutiile abandonate au găsit dulciurile furate, dar o parte din țigări, care se aflau asupra celui care nu a fost prins, nu au fost recuperate.
În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, tragerea la răspundere penală și recuperarea întregului prejudiciu, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.