Ilie Ștefan – “Nu trebuie să aşteptăm alegerile ca să începem să gândim!”

Credit Photo: Tulcea Noastra


Ilie Ștefan – “Nu trebuie să aşteptăm alegerile ca să începem să gândim!”


Azi la sediul Partidului Naţional Liberal din municipiu a avut loc o conferinţă de presă la care au participat preşedintele Ilie Ştefan, preşedintele organizaţiei municipale, Michael Gudu şi consilierul local Claudia Frandeș, conferita ce a avut ca temă tensiunile sociale generate de scumpirea agentului termic şi căutarea de soluţii pentru remedierea problemei.

Claudia Frandeș:

“S-a discutat mult timp pe această problematică şi au fost chiar discuţii aprinse, începând de la nivel de comisii şi până la plen. Recunosc, nu am anticipat impactul, urmare a acestei majorări. Ideea e că dacă nu aprobam aceste majorări, Energotermul risca să intre în colaps financiar şi…în faliment.

Problema iniţială stă şi la aplicarea legii, dar şi la legea care are destule lacune. Nu poţi intra peste om în casa să îi sigilezi ţevile, dacă acesta nu plăteşte! Omul este stăpân pe proprietatea lui. Să recunoaştem că datoriile sunt enorme tocmai pentru că sunt oameni care nu au plătit de ani de zile. Drumul până la recuperarea banilor este deosebit de anevoios şi de lungă durată. Aici trebuie umblat, la legislaţie”

Michael Gudu:

“Din păcate a trebuit să se aleagă răul cel mai mic. Ori se mărea tariful şi se scădea subvenţia, ori se oprea furnizarea agentului termic. Să o spunem fără a ne feri, am ales să mergem pe spiritul civic, nu pe cel politic.

Încă o problemă capitală a acestei societăţi este dată de infrastructură depăşită, veche şi neperformantă. Acum se vede lipsa de investiţii de-a lungul timpului. Toate, adunate, au dus la acest colaps.

Ilie Ştefan:

Trebuiesc identificate soluţii urgenţe! Fiecare consumator trebuie să aibe, în primul rând, contract individual cu Energotermul. Nu mai merge, aşa…la grămadă!

Bani pentru revenirea la vechea subvenţie a gigacaloriei se pot lua din acel spor de 15% de care beneficiază angajaţii primăriei şi entităţilor din subordine. Acel spor a fost dat când erau salarii mici. Acum, nu mai putem vorbi despre aşa ceva.

Referitor la renunţarea la investiţii, nu suntem deloc de acord cu aşa ceva! Nu ai cum să renunţi la investiţii, mai ales că trebuie ţinut cont de fapt că ele sunt, majoritatea, pe infrastructură.Nu putem merge din rău în mai rău!

Bani mai pot veni dintr-o reorganizare riguroasă a subvenţiilor de care beneficiază sevcicii, direcţii sau societăţi din cadrul primăriei. Nu trebuie să aşteptăm alegerile ca să începem să gândim! Din această zonă pot veni foarte mulţi bani înapoi la buget!

Nu mai spun că primăria poate sprijini cetăţenii prin proiecte asumate, în ceea ce priveşte încălzirea pe gaze. Trebuie doar să se dorească să se muncească şi în folosul cetăţeanului!”


Articolul Ilie Ștefan – “Nu trebuie să aşteptăm alegerile ca să începem să gândim!” apare prima dată în Tulcea noastra.