Un cutremur s-a produs în jurul orei 03:26

Credit Photo: Tulcea Noastra


Un cutremur s-a produs în jurul orei 03:26


Cutremur în zona seismică Vrancea, la ora 3.26. Seismul a avut magnitudinea de 5,4 pe scara Richter și s-a produs la o adâncime de 126 kilometri în epicentru, potrivit Institutului Naționale pentru Fizica Pământului. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85km E de Brasov, 96km S de Bacau, 100km NE de Ploiesti, 109km V de Galati, 111km NV de Braila, 149km N de Bucuresti, 172km NE de Pitesti, 175km SV de Iasi, 198km E de Sibiu, 214km N de Ruse.


Reguli de comportare în timpul producerii seismului


1. Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copiii, bătrânii şi femeile. Nu vă speriaţi de zgomotele din jur.

2. Preveniţi tendinţele de a părăsi camera sau locuinţa, deoarece faza seismică iniţială are o durată redusă, astfel încât tocmai faza puternică a mişcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomeraţie şi panică, conducând la accidente grave, nedorite.

ATENŢIE! Scările sunt elemente de construcţii foarte sensibile la deplasările diferenţiate ale etajelor şi, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări sub efectul oscilaţiei seismice este extrem de periculoasă. Chiar dacă ieşirea de la etajele inferioare sau dintr-o locuinţă parter ar fi în principiu posibilă şi fezabilă în scurt timp, în special pentru persoane tinere, afară sunt multe alte riscuri: coşuri de fum, parapete, ornamente, vitraje etc.

3. Rămâneţi în încăpere sau locuinţă, departe de ferestre care se pot sparge şi vă pot accidenta, protejaţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte, mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilităţi vă puteţi proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos iar cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, ceafa, iar cu antebraţele pe lateral capul. Această recomandare implică o cunoaştere prealabilă a acelor elemente de construcţie rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.

4. Dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât puteţi mai repede iar dacă a luat foc ceva interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic.

5. Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideţi uşa locuinţei spre exterior, spre a preveni blocarea acesteia, în vederea evacuării după terminarea mişcării seismice.

6. Nu alergaţi în stradă.

7. Dacă vă aflaţi în afara unei clădiri, deplasaţi-vă cât mai departe de clădire, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuşi în stradă.

8. Acordaţi prim ajutor persoanelor rănite.


Informare ISU Tulcea


Articolul Un cutremur s-a produs în jurul orei 03:26 apare prima dată în Tulcea noastra.