Gala Fotbalului Tulcean 2019

Credit Photo: Tulcea Noastra


Gala Fotbalului Tulcean 2019


Azi la amiază, Restaurantul Marinarul a găzduit ediţia 2019 a Galei Fotbalului Tulcean, în organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Preşedintele Petre Badea a adunat la finalul anului toţi oamenii de fotbal din judeţ, mai ales pe cei cu rezultate, după care i-a premiat şi le-a mulţumit pentru implicarea şi promovarea sportului rege!


De la Gală nu au lipsit gloriile fotbalistice ale judeţului, cei mai talentaţi fotbalişti ai momentului, arbitri, organizatori şi promotori. După ce, unii dintre ei au ţinut mici discursuri, emoţionaţi şi totodată plini de speranţă, au fost îmnpărţite trofee şi diplome, iar întâlnirea s-a încheiat în ritmuri de sărbătoare, la un pahar de amintiri şi multe poveşti de pe gazon!


Trofee – Cel mai bun fotbalist              



  1. Pantelie Cristian – Pescarusul Sarichioi liga a IV-a

  2. Soimii Topolog – Olaru Ionut Alexandru – junior A1

  3. Turneul Elitelor – Partizanul Luncavita – Baciu Aurelian

  4. Turneul Elitelor – Victoria Delta Tulcea –   Ciciric Cristian

  5. Juniori C – Delta Dobrogea – Sidorov Valentin

  6. Juniori E – Victoria Delta – Raiciu Nicea

  7. Fotbal Fete – Bentoiu Monica – din Vacareni – capitan echipa Universitatea Galati


 Diplome de excelenta antrenori



  1. Costache Marian – Pescarusul Sarichioi Liga a Iv-a


Diplome de excelenta antrenori juniori


1.Almaghe Adrian  juniori A1 si fotbal feminin



  1. Emil Nanu

  2. Nedu Iulian

  3. Butan Nicu

  4. Cojocaru Gheorghe

  5. Marginean Cosmin

  6. Teoharidis Mihai – fotbal feminin


Diploma de recunostinta


Anghel Cristian, Poponete Leonard, Miron Vasile – ACSM Danubiu. Eiub Elvin, Jivan Dan Alexandru, Stanagui Marin, Iamandi Gheorghe, Mohonea Liviu, Drajgu Viorel, Carlig Petrea- presedintele Comisiei Judetene de Arbitri, Greceanu Stelian, Mocanu Marius, Caramihai Costica, Babaianu Victor, Paun Daniel, Marinescu Liliana, Schenone Massimo


Diploma de excelenta arbitri  



  1. Radulescu Iulian

  2. Stoian Valeriu

  3. Tudorache Daniel

  4. Pavel Ionut

  5. Uţa Viorel


Diploma de excelenta arbitri asistenti



  1. Colniceanu Dorinel

  2. Rusu Silviu

  3. Berghea Cristian

  4. Chica Rosa Marius

  5. Camatar Onur


Articolul Gala Fotbalului Tulcean 2019 apare prima dată în Tulcea noastra.