Credit Photo: Tulcea Noastra
Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea împreună cu Biroul Teritorial al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contranctual au inițiat o campanie internă de donare voluntară de sânge, ca un demers de salvare de vieți omenești, prin sprijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge a județului.
La data de 16 decembrie a.c., de la primele ore ale dimineții, polițiștii tulceni au fost prezenți la Centrul de Transfuzii Sanguine Tulcea, unde au donat sânge.
Acțiunea umanitară se desfășoară în perioada 16-19 decembrie a.c., în scopul conștientizării cu privire la faptul că sângele este un produs care nu poate fi cumpărat sau fabricat, ci poate fi obținut doar prin donare benevolă, iar, prin bunăvoința fiecăruia dintre noi, putem contribui la salvarea persoanelor aflate în nevoie.
Prin această inițiativă, polițiștii sunt alături de cetățeni nu doar prin măsurile menite sa le crească siguranța, ci și prin gesturi de suflet, menite să contribuie la creșterea șanselor de supraviețuire sau vindecare a persoanelor care depind de transfuzii de sânge.
În prag de sărbători, polițiștii tulceni au donat bonurile valorice în scop caritabil, unor familii nevoiașe din județul Tulcea.
Articolul Poliţiştii donează sânge apare prima dată în Tulcea noastra.