Credit Photo: Tulcea Noastra
Interzis la deal, pe Nicopol, până în Mircea Vodă
De azi, o nouă interdicţie a apărut pe o porţiune de stradă din municipiul Tulcea. Este vorba despre strada Nicopol, pe porţiune strada Toamnei (colţ cu BCR) până pe strada Mircea Vodă, pe sensul de urcare. Semnul rutier instalat azi nu mai permite nici unui autovehicul să urce, sensul unic fiind cel de coborâre.
Această măsură a fost solicitată de către reprezentanţii Primariei Tulcea şi avizată de Biroul Rutier “pentru decongestionarea traficului rutier din zonă şi pentru a evita evenimentele nedorite şi blocajele rutiere”, după cum a afirmat pentru ziarul nostru scs. Marian Ilie, şeful Biroului Rutier din cadrul IPJ Tulcea.
În atenţia primăriei şi a poliţiei rutiere a intrat şi strada Oiţelor, cea care face legătura între cartierul E3 şi strada Libertăţii, unde, maşinile parcate pe partea dreaptă a sensului de urcare, afectează fluiditatea traficului şi, ţinând cont că pe strada menţionată este montată piatra cubică, care este mult mai alunecoasă decât asfaltul, se pot produce evenimente rutiere nedorite!
Aşadar, atenţie şoferi la noul semn de interdicţie, pentru că, de azi sunteţi pasibili de sancţiuni din partea poliţiei rutiere.
Foto – Iulian Potecaru
Articolul Interzis la deal, pe Nicopol, până în Mircea Vodă apare prima dată în Tulcea noastra.