ADI ITI Delta Dunării începe seria consultărilor cu publicul larg privind nevoile de dezvoltare a teritoriului ITI în viitoarea perioadă de programare 2021-2027

Credit Photo: Tulcea Noastra


ADI ITI Delta Dunării începe seria consultărilor cu publicul larg privind nevoile de dezvoltare a teritoriului ITI în viitoarea perioadă de programare 2021-2027


Exercițiul financiar 2014-2020 ne arată faptul că mecanismul ITI Delta Dunării și-a demonstrat utilitatea pentru teritoriul pe care îl acoperă, iar în acest context intervine și necesitatea continuării proiectului ITI și în următorul exercițiu financiar 2021-2027.


În vederea identificării celor mai bune soluții pentru dezvoltare teritorială prin ITI, Asociația pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării deschide procesul de consultare cu publicul larg.


„Ne dorim să identificăm împreună zonele prioritare de intervenție și acele măsuri care să contribuie în continuare la implementarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a Deltei Dunării.


Fiecare actor implicat în procesul de dezvoltare locală are, astfel, posibilitatea de a transmite orice propunere pe care o consideră de interes pentru comunitatea pe care o reprezintă.


O primă etapă a acestui demers este colectarea propunerilor de proiecte în vederea fundamentării continuării investițiilor în teritoriul ITI.


Este foarte important ca acest proces de consultare publică să fie tratat cu maximă responsabilitate de cei direct interesați”, a declarat președintele Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, Ilie Petre.


Adresăm rugămintea către autoritățile publice județene și locale, instituțiile publice, instituțiile de învățământ, instituțiile de cult, ONG-uri, persoanele juridice din mediul privat să transmită propunerile/ ideile de proiecte care sunt relevante pentru domeniul lor de activitate, în scris, la adresele de e-mail: raluca.gogancea@itideltadunarii.com sau gabriel.rus@itideltadunarii.com.


Termenul limită pentru primirea de propuneri este 31 ianuarie 2020.


Această etapă va fi completată ulterior datei de 31 ianuarie 2020 cu sesiuni de consultări interactive, cu un program pe care îl vom anunța din timp.


Biroul de comunicare ADI ITI Delta Dunării


Articolul ADI ITI Delta Dunării începe seria consultărilor cu publicul larg privind nevoile de dezvoltare a teritoriului ITI în viitoarea perioadă de programare 2021-2027 apare prima dată în Tulcea noastra.