Credit Photo: Tulcea Noastra
În perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, în Tulcea a avut loc “Stagiul Zonal de Iarnă” al clubului Nippon Budo Sport. La eveniment au participat o sută de sportivi din Galaţi, Brăila, Ceadar-Lunga, Republica Moldova, Macin, Babadag, Isaccea, Jijila, Somova, Niculiţel, Sulina şi Tulcea. Cu ocazia stagiului, s-a ţinut un curs de prim ajutor de şase ore, coordonat de medicul Bozdoc Daniela din Sibiu, care este şi practicantă de karate kyokushin centura neagră 3 Dan. Stagiul de karate a fost condus de Sensei Pănuţă Nicolaie 4 Dan, ajutat de Senpaii Praz Laurenţiu 2 Dan din Sulina, Moroianu Gabriel 2 Dan din Brăila, şi Drăgan Andreea 1 kyu, din Isaccea.
Duminică 1 Decembrie, de Ziua României, stagiul s-a încheiat cu examenul de promovare în grad, în urma căruia 70 de sportivi au trecut la un alt nivel în karate kyokushin!!
“Mulţumim din inima doamnei doctor Bozdoc Daniela, a fost un curs de prim ajutor extraordinar, plin de informaţii, bine structurat din care cu toţii am învăţat foarte multe lucruri, dar mai ales să fim mai buni şi ori de câte ori cineva are nevoie de ajutor , trebuie să-l acordăm!! Felicitări tuturor sportiviilor pentru participare şi pentru promovarea examenului de grad, felicitări şi mulţumiri părinţiilor pentru sprijinul pe care îl oferă acestor copii de a practica arte marţiale.
Pentru bună desfăşurare a stagiului şi cursului de prim ajutor am fost ajutaţi de Hotel Delta, Primăria Tulcea, Serviciul de Ambulanţă Tulcea, pe această cale le mulţumim cu adânc respect!” – a ţinut să precizeze sensei Nicolae Pănuţa la finalul stagiului.
Articolul “Stagiul Zonal de Iarnă” al clubului Nippon Budo Sport apare prima dată în Tulcea noastra.