Incendii la Babadag şi Slava Rusă

Credit Photo: Tulcea Noastra


Incendii la Babadag şi Slava Rusă


În cursul zilei de sâmbătă, în mai puțin de o oră, pompierii au fost solicitați să intervină la două incendii care s-au manifestat la două case, din localitățile Slava Rusă și Babadag.

În ambele situații, incendiul a pornit de la necurățarea corespunzătoare a coșului de fum. Din fericire ambele incendii au fost observate în timp util, iar pagubele au fost mici. Dar același lucru se putea întâmpla noaptea.


Întrucât frigul și-a făcut simțită apariția, populația a început să folosească mijloacele de încălzire.

Nerespectarea unor norme minime de apărare împotriva incendiilor vă poate lăsa fără casă, sau mai rău, vă puteți pierde viața.

Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!

-este interzisă utilizarea mijloacelor de încălzire (de orice tip) fără a fi supravegheate sau lăsate sub supravegherea copiilor;

-aprinderea focului în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile este interzisă;

-se interzice suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;

Renunţaţi la IMPROVIZAŢII – Protejaţi-vă viaţa şi bunurile !

Comunicat ISU Tulcea ; FOTO : Arhiva ISU Tulcea


Articolul Incendii la Babadag şi Slava Rusă apare prima dată în Tulcea noastra.