Credit Photo: Tulcea Noastra
Reprezentanţi ai organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat au fost prezenţi la sediul IPJ pentru a retragere plângerea penală împotriva celor care cu câteva zile în urmă au vandalizat panoul publicitar din intersecţia străzilor 1848 cu Iuliu Maniu, unde era reprezentat candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale. Pe lângă retragerea plângerii, reprezentanții PSD Tulcea au declarat că nu au nici un fel de pretenții la despăgubiri materiale.
Cei de la PSD şi-au retras plângerile, ţinând cont de faptul că cei care au comis fapta penală sunt minori, cu vârste între 16 şi 17 ani, provin din familii bune, au rezultate bune la învăţătura şi au regretat fapta.
Mai mult, cei patru minori au realizat că fapta lor este una gravă, abia când au citit în ziarul nostru că pot ajunge după gratii. Totodată, surse apropiate familiilor acestora ne-au declarat că tinerii nu şi-au dat seama de gravitatea faptei şi că nici nu sunt de acord cu comentariile de susţinere a acestor moduri de exprimare.
În cel mai fericit caz, cei patru s-ar fi ales cu amendă penală, care nu ar fi fost tocmai binevenită la vârsta lor, acestea rămânând în cazierul judiciar pentru câţiva ani.
În cele din urmă, problema, care iniţial părea una delicată, s-a rezolvat amiabil şi suntem convinşi că niciunul dintre cei patru adolescenţi nu va mai ajunge să aibă probleme de acest gen cu oamenii legii. Mai mult decât sigur, această “aventură” a făcut să le vină mintea la cap.
Articolul PSD şi-a retras plângerile împotriva tinerilor care au vandalizat panoul electoral apare prima dată în Tulcea noastra.