Credit Photo: Tulcea Noastra
Singurul partid care şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile locale de anul viitor este PSD-ul, care va merge pentru portofoliul de primar cu actuala viceprimariță Andaluzia Luca, iar pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, cu actualul preşedinte Horia Teodorescu.
Am luat la rând partidele şi …
La USR Tulcea, cel mai probabil, candidaţii pentru primărie şi CJ vor fi nominalizaţi până la finele acestei luni, pentru că prima dată trebuie să fie validaţi de forurile de partid. Aşa ne-a declarat, ieri, perședinta de partid! Că vom vedea nume sonore sau nu, de la USR sau de la necunoscuții de la Plus…rămâne de văzut.
La PNL, nici musca nu zboară! Cu toate că actualul preşedinte de partid, Ştefan Ilie, ieşea la finele anului trecut şi făcea anunţul şoc, cu tam-tam, cum că va părăsi primăria din satul natal Luncaviţa pentru a candida la Primăria Tulcea, că Hogea e rău şi nu ştie, iar el este salvatorul oraşului…se pare că situaţia s-a cam schimbat. Se pare că ambiţiosul Iliuță ţinteşte mult mai sus, adică la Consiliul Judeţean, la funcţia de preşedinte! Dacă nu îi iese, 100% se va băga primul pe listă la parlamentarele de la anul viitor din toamnă. Nu pierde nimic! Cum rămâne cu dragostea sa pentru frumosul oraș…vom mai vedea! Rămâne de văzut ce vor face cei doi deputați liberali de Tulcea. Din câte se aude, unul se va retrage, altul va merge înainte!
Cărţile par a fi făcute în acest sens, dar momentul anunţării candidaturilor se lăsă aşteptat, pentru că, liberalii nu au nici un om care să fie aruncat în bătălia de la municipiu, capabil să îi bată pe Andaluzia sau Hogea. Se vehiculează două nume, Motoc şi Șinghi, dar nu este nimic oficial şi probabil că e de durată până când liberalii vor face un anunţ în acest sens!
Că tot veni vorba de Hogea, acesta răspunde mereu în răspăr atunci când e întrebat despre o nouă candidatură. Aruncă vorbe “la mişto” şi îi lasă pe adversarii politici şi potenţiali candidaţi să fiarbă în suc propriu. Ba candidează, ba nu candidează! Rămâne de văzut care va fi pulsul cu 2-3 luni înainte de alegerile locale şi probabil că atunci va lua decizia, iar dacă va fi una afirmativă, o va anunța în ultima zi de depunere a candidaturii! Așa e stilul lui!
La Pro România e liniște și pace. Cel mai probabil, Ștefana Zibileanu se antrenează pentru primărie, iar la Consiliul Județean se va alege intern un candidat, pînă la finele anului. Au șanse mai mici decât restul, dar pot face oricând o surpriză. Depinde de cum va juca Ponta la vârf.
Mai sunt partide, dar…sincer, nu contează în ceea ce va să vină! Bătălia se va da între USR, PNL şi PSD şi orice este posibil.
Rămâne de văzut dacă va fi aprobată legea care prevede că alegerile locale să se desfăşoare în două tururi. Dacă va fi aşa, singurul care va fi dezavantajat dacă va candida, va fi Hogea, pentru că oricare adversar va intra cu el în turul doi, va primi ajutor de la “restu’ “.
Indiferent de numele candidaților și de zonele politice de unde provin, lumea va trebui să iasă la vot. Mulți, foarte mulți! Dacă se va întâmpla iar o minune și tulcenii vor ieși la vot în număr mare, vom asista și noi, cel mai probabil, la câteva minuni electorale! Doamne ajută!
Articolul Partidele tulcene se feresc că de dracu să îşi anunţe candidaţii! Ce motive au? De cine se tem? Sau nu au nimic de spus… apare prima dată în Tulcea noastra.