Credit Photo: Tulcea News
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 6 percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și substanțe cu proprietăți psihoactive. 3 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Tulcea, au efectuat în cursul zilei de 3 iunie, pe raza municipiului, 6 percheziții la domiciliile unor bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, din Tulcea, bănuiți de trafic de droguri de risc și de substanțe cu proprietăți psihoactive.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate pentru cercetări aproximativ 100 de grame de canabis, 20 de grame de substanțe cu proprietăți psihoactive, țigarete confecționate artizanal conținând droguri de risc (canabis) și semințe de canabis. Au mai fost descoperite și ridicate 6 telefoane, 2.000 de lei și un autoturism.
În aceeași zi, polițiștii au condus la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Tulcea șase persoane, pentru continuarea cercetărilor.
Ulterior, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, față de 3 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cursul acestei zile, persoanele reținute au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea, care a dispus arestarea a celor trei pentru 30 de zile.