Credit Photo: Tulcea News
În municipiul Tulcea a avut loc o întâlnire între medicii de familie și reprezentanții autorităților publice locale.
Administratorul public al județului, Vasile Strat a participat la o întâlnire convocată de Instituția Prefectului Județul Tulcea și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate pe tema lipsei medicilor de familie din o serie de unități administrativ teritoriale, atât din Delta Dunării cât și din zonele de graniță ale județului.
În acest sens, organizatorii întâlnirii, prin Anica Madar, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului și Eugenia Vasile, președintele director general al CJAS, au convocat medicii de familie dar și primarii comunelor cu probleme pentru a-și prezenta ofertele privind facilitățile pe care le pot asigura în sensul desfășurării activității unui cabinet medical.
„Cred că sunt o serie de probleme care se pot rezolva între medic și primar prin natura relațiilor umane, și văd că din partea primarilor există disponibilitate. Am înțeles că dacă medicii vor lua legătura cu primarul, sigur se vor găsi soluții. Eu îi rog pe medici să înțeleagă că toți avem nevoie de servicii medicale, și cei de la țară, și cei de la oraș, cu toate că știm că este mai comod să mergem în comunele mari și în orașe. Și în Tulcea avem probleme, deși Spitalul Județean de Urgență, prin Consiliul Județean, pune la dispoziție toate condițiile pentru medici. Totuși, suntem refuzați. V-aș ruga să înțelegeți că fiecare bătrân care cotizează la bugetul de stat are nevoie la bătrânețe să simtă pe cineva aproape care să îi înțeleagă suferința“, a declarat administratorul public Vasile Strat.
Inițiativa organizatorilor întâlnirii a avut la bază modificările legislative cu privire la reforma sănătății, respectiv precizarea privind înființarea cabinetelor de medicină de familie în comune prin deschiderea a cel mult două puncte de lucru secundare ale unui cabinet de medicină de familie existent în altă localitate.