Accident rutier în municipiu soldat cu doi răniți

Accident rutier în municipiu soldat cu doi răniți

Credit Photo: Tulcea Noastra


La data de 27 mai , un bărbat, de 28 de ani, din comuna Baia, județul Tulcea, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Isaccei, din municipiu, nu s-a asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un bărbat, de 56 de ani, din Tulcea, care se deplasa regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.


În urma accidentului a rezultat rănirea  a doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar.  Ambii conducători auto posedau permis de conducere și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.


Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră


În perioada 20 – 26 mai a.c., polițiștii rutieri din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități pentru pentru creșterea siguranței în trafic, sectoarele de drum cu risc rutier ridicat din mediul rural/urban.


Scopul acțiunii a fost combaterea abaterilor privind nerespectarea  regimului legal de viteză, combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane care nu dețin permis de conducere/aflate sub influenţa alcoolului, respectarea normelor rutiere de către biciclişti, pietoni şi căruţaşi.


În urma acțiunii, polițiștii tulceni au  constatat 16 infracțiuni la regimul circulației ( 2 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat; 6 pentru conducerea unui vehicul fără permis de coducere; 6 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și 2 pentru părăsirea locului accidentului) și au aplicat 496 de sancțiuni contravenționale, dintre care, cele mai multe, 214, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 13 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii au sancționat 11 pietoni și 2 bicicliști pentru nerespectarea normelor rutiere. Totodată, au fost reținute 43 permise de conducere și au fost retrase 24 certificate de înmatriculare.Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni în perioada următoare.


Articolul Accident rutier în municipiu soldat cu doi răniți apare prima dată în Tulcea noastra.