Credit Photo: Tulcea Noastra
-În prezența miniștrilor Transporturilor și Culturii,
Marți, 14 mai 2019, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc și ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz s-au aflat într-o vizită de lucu la Tulcea, fiind primiți de președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu și de vicepreședinții Dumitru Mergeani și Petre Badea.
Cu această ocazie, a fost semnat contractul de finanțare pentru investiția Modernizarea Portului Tulcea. „Astfel, o altă investiție majoră pentru municipiul și județul Tulcea obține finanțare, fiind vorba de un obiectiv capital, o investiție mult dorită de tulceni de-a lungul timpului. Proiectul înseamnă intervenții la infrastructura portuară și reabilitarea întregului cheu din administrarea Consiliului Județean. Utilitățile existente vor fi reabilitate, extinse, înlocuite după caz, astfel încât să se asigure desfășurarea în siguranţă a tuturor operaţiunilor și a traficului în Portul Tulcea. Vreau să subliniez doar un singur lucru: construcția cheurilor care mărginesc limita dunăreană a falezei municipiului Tulcea a început în secolul trecut. Iată că, după un secol, Portul Tulcea capătă valoarea pe care o merită. Investiția este de aproximativ 40 de milioane de euro pentru acest proiect major pentru noi, tulcenii, pentru tot ceea ce înseamnă Delta Dunării și turismul în județul Tulcea“, a declarat președintele Horia Teodorescu.
„Semnarea acestui contract de finanțare este unul dintre marile merite ale domnului președinte Teodorescu. Așa cum spuneam și la vizita anterioară, cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, dacă podul Tulcea-Brăila a prins viață și s-a lansat execuția și proiectarea în 2017, faptul este datorat discuțiilor foarte intense pe care le-am avut cu domnul președinte, care îmi spunea că, de ani de zile, s-a promis această investiție dar nimeni nu a lansat acest proiect. Un alt punct pe care l-am avut în discuție în acel moment a fost trecerea falezei din proprietatea ministerului în cea a autorităților locale. S-a reușit acest lucru și, astăzi, intrăm în linie dreaptă, semnăm contractul de finanțare și sunt convins că în perioada următoare Consiliul Județean va lansa și partea de execuție. Sunt sigur că domnul președinte va sta pe șantier, astfel că execuția se va înscrie în termen iar lucrarea va fi una de calitate“, a declarat ministrul Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a efectuat o vizită a obiectivelor de investiții din județ, respectiv la varianta de ocolire a orașului Babadag, unde s-au început lucrările, al căror termen de finalizare este 31 august 2019, dar și la podul peste Dunăre, unde continuă lucrările. Adiancent podului, ministrul Cuc a anunțat că au fost lansate pe SICAP proiectele de drum Brăila-Tulcea și Tulcea-Constanța, termenul de depunere a ofertelor fiind 20 mai. Nu în ultimul rând, ministrul Transporturilor a anunțat că va fi introdus în programul de întreținere drumul național DN 22E, Garvăn – I.C. Brătianu, un sector de 14 km destul de afectat, pe care se va turna un nou covor asfaltic.
De asemenea, ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz, a efectuat o deplasare în județ pentru a vedea la fața locului stadiul în care se află cetățile Enisala și Halmyris. „Vom avea, la finalul acestei luni, propunerile de finanțare pesntru aceste două cetăți, astfel încât să poată fi conservate și să fie efectuate lucrări de protecție. Ministerul Culturii a început o analiză extrem de serioasă în întreaga țară cu privire la aceste monumente pe care avem datoria să le protejăm. După această vizită în teren, vom trage concluziile iar la finalul lunii, cu siguranță, se vor aproba finanțările pentru cele două cetăți“, a declarat ministrul Daniel Breaz.
Articolul A fost semnat contractul de finațare pentru modernizarea Portului Tulcea apare prima dată în Tulcea noastra.