Au spart mafia peștelui! 150 de percheziții internaționale, 30 de tone de pește confiscat, sute de persoane implicate

Au spart mafia peștelui! 150 de percheziții internaționale, 30 de tone de pește confiscat, sute de persoane implicate

Credit Photo: Tulcea Noastra


La această oră, polițiștii români, precum și cei din Italia, Spania, Franța și Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară, în vederea documentării activității infracționale a unui grup organizat, care se ocupa cu activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului.

În România, polițiștii pun în aplicare 115 astfel de mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București și a județelor Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Ploiești, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș. Alături de ei sunt și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.

La rândul lor, polițiștii români participă la acțiunile similare care au loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franței și Ungariei.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și, având în vedere complexitatea cauzei, precum și caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franța, Ungaria și Portugalia, coordonate direct de EUROJUST și EUROPOL. La Tulcea sunt în curs 18 percheziții, în diferite zone ale județului.


• Cum acționa grupul infracțional organizat


Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni și maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, pentru transportul acestuia și, ulterior, pentru comercializarea lui în România.

Ea nu funcționa după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (braconaj piscicol / transport marfă / comercializare etc.).

Produsele piscicole erau obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului.

Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată și transportată fără a avea autorizație sanitar-veterinară, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu.

Aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.


• 30 de tone de pește, impropriu consumului, confiscate


În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română cu autoritățile polițienești din Spania, Ungaria, Franța, Italia și Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracționale, iar toate informațiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a 30 de tone de pește, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.


• S-a început urmărire penală in rem


În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum și deținere, transport și comercializarea fără documente legale a peștelui.


Aici puteți viziona un film cu plecarea de la sediul IPJ a forțelor participante : https://youtu.be/t-xDTOUKmLw


Articolul Au spart mafia peștelui! 150 de percheziții internaționale, 30 de tone de pește confiscat, sute de persoane implicate apare prima dată în Tulcea noastra.